Tranziția către economia circulară a încetinit la nivel global anul trecut, în condițiile în care vasta majoritate a materiilor prime care intră în economii provin încă din surse virgine, iar ponderea materiilor secundare, reutilizate, s-a redus constant în ultimii cinci ani, de la 9,1% în 2018 la 7,2% în 2023, indică studiul , realizat de Deloitte și Circle Economy Foundation. Raportul arată că zonele de intervenție care ar putea combate această tendință sunt industria agroalimentară, cea producătoare și construcțiile, sectoare intens poluante, mari consumatoare de materii prime vulnerabile și care, împreună, ocupă peste trei sferturi din forța de muncă la nivel global.
Exploatarea intensivă a resurselor a fost un factor-cheie în creșterea economiilor, a nivelului de trai și a speranței de viață în ultima sută de ani, însă impactul modelului economic clasic, liniar (take, make, waste), devine nesustenabil la nivel global, explică studiul, amintind că numai în ultimii șase ani economiile lumii au consumat aproape 600 de miliarde de tone de materii, adică aproape la fel de mult precum în întreg secolul XX, în timp ce șase dintre cele nouă sisteme de echilibru planetar, care măsoară starea apelor, a solurilor și a aerului, sunt afectate ireversibil. În schimb, un ritm susținut al transformărilor spre economia circulară (use less, use longer, make clean, use again) ar putea să contribuie la reducerea emisiilor cu cel puțin o treime și la crearea a două milioane de joburi, în cadrul unei piețe „circulare” care ar putea ajunge la 3 miliarde de dolari până în 2026, mai arată raportul.
Intervenția ar trebui să aibă loc în trei planuri simultane, ținând cont nu doar de rațiuni de mediu, ci și de factori precum efectele crizei sanitare și ale tensiunilor geopolitice, recomandă studiul. În primul rând, aceasta ar trebui să includă politici, obiective și norme de conformare naționale și supranaționale care să determine actorii economici de toate categoriile să înceapă tranziția, creând astfel efecte unitare sau comparabile de-a lungul lanțurilor de valoare. În al doilea rând, intervenția ar trebui să se deruleze în plan financiar, prin creșterea investițiilor în măsurile de tranziție – retehnologizare, ecodesign ș.a. –, precum și printr-o reformă fiscală cu componentă de mediu, așa-zisa „contabilitate a costurilor reale” (true cost accounting), care ia în calcul și costurile de mediu ale afacerii. În al treilea rând, studiul punctează necesitatea educării și motivării continue a oamenilor în sensul unei mentalități de trai și de consum responsabile și eficiente.
Regândirea modelului actual de exploatare și consum în logica circularității va influența pozitiv și așa-zisa curbă a dezvoltării socioeconomice la nivel global, mai indică studiul, diminuând decalajele între țări și continente. Numeroase regiuni din Africa și Asia de Sud-Est au încă nevoie să crească accelerat capacitatea de producție pentru a reduce sărăcia și riscurile sociale asociate. Studiul încadrează aceste zone în categoria Build și arată că, în cazul lor, creșterea consumului de materii este justificată de obiectivul asigurării bunăstării și stabilității sociale, dar trebuie să se facă ținând totodată cont de problemele urgente de mediu; de cealaltă parte, economiile puternice, din categoria Shift (Europa, SUA ș.a.), sau cele emergente, din categoria Grow (China ș.a.), ar trebui să creeze un așa-zis „spațiu ecologic” în beneficiul regiunilor subdezvoltate, prin reducerea sau stabilizarea propriului consum.